Cramele Cricova sunt al doilea complex de producție și depozitare a vinului din Moldova, având pivnițe care se întind, în subteran, pe o lungime de aproximativ 120 km. Aici se produc și se depozitează vinuri de înaltă calitate, cramele Cricova fiind unul dintre cele mai populare puncte de interes turistic din Republica Moldova. Săpate în calcar, aceste crame asigură climatul ideal pentru păstrarea vinurilor pe perioade îndelungate. Cricova este un producător cu numeroase premii la activ, reușind să-și câștige un bun renume mondial.
Ca destinație turistică, Cramele Cricova se remarcă prin pachetele pe care le oferă vizitatorilor, cu scopul de a se constitui într-o experiență cât mai completă.
Programul de vizitare este de luni până vineri, între orele 9.00 – 21.00.
Excursiile se organizează, de regulă, la orele: 11.00-13.00-15.00.
ATENTIE!
1. Începând cu orele 16.00 şi în week-end se adaugă 100 lei la pretul standard al pachetului pentru o persoană.
2. Ghizii vorbesc în limba romană, rusă, engleză, franceză.
3. Rezervarea pentru sâmbătă-duminică se face de luni pînă vineri.
Pachetul 1. “Oraşul Subteran”
Excursie pe străzile subterane, secţia de maturizare a vinurilor de marcă, secţia de producere a Spumantului clasic, Colecţia Naţională şi « Săli de Degustare ».
Preţul este de 310 lei moldoveneşti ( 460 lei moldoveneşti – cu suvenir ce include o sticlă de spumant clasic şi o sticlă de vin roşu în cutie.)
Durata: 1 oră şi 20 de minute.
Pachetul 2. «Business»
Durata: 1 oră 50 min
Preţul– 410 lei moldovenesti (560 lei moldovenesti – cu suvenir – include o sticla de spumant classic şi o sticlă de vin roşu în cutie.)
- Excursia prin strazile subterane, sectia de maturizare a vinurilor de marca, sectia de producere a Spumantului clasic, Colectia Nationala si “Sali de Degustare”.
- Se învită oaspeţii în una din sălile de degustare, unde se propun la degustare 4 tipuri de vinuri.
Gustare: Nuci, pesmeţi,
Pachetul 3. «National»
Durata: 1 oră 50 min
Preţul– 425 lei moldovenesti (575 lei moldovenesti – cu suvenir- include o sticlă de spumant classic şi o sticlă de vin roşu în cutie.)
- Excursia prin strazile subterane, sectia de maturizare a vinurilor de marca, sectia de producere a Spumantului clasic, Colectia Nationala si “Sali de Degustare”.
- Se invită oaspeţii în una din sălile de degustare, unde se propun la degustare 4 tipuri de vinuri.
Gustare: Plăcinte în asortiment
Pachetul 4. «Profesional»
Durata: 2 ore 10 min
Preţul – 545 lei moldovenesti (695 lei moldovenesti -cu suvenir – include o sticla de spumant classic şi o sticlă de vin roşu în cutie.)
- Excursia prin strazile subterane, sectia de maturizare a vinurilor de marca, sectia de producere a Spumantului clasic, Colectia Nationala si « Sali de Degustare».
Se invită oaspeţii în una din sălile de degustare, unde se propun la degustare 7 tipuri de vinuri.
Gustare: Asortiment din caşcaval şi apă minerală
Pachetul 5. «Regatul Vinului»
Durata 2 ore 50 min
Preţul – 695 lei moldovenesti (845 lei moldovenesti cu suvenir- include o sticla de spumant classic şi o sticlă de vin roşu în cutie.)
Excursia prin strazile subterane, sectia de maturizare a vinurilor de marca, sectia de producere a Spumantului clasic, Colectia Nationala si « Sali de Degustare».
- Se invită oaspeţii în una din sălile de degustare unde se propun la degustare 6 tipuri de vinuri.
Gustare:
- Gustare moldoveneasca,
- Platou cu carne (carne de porc fiarta, rulada prieteniei, cîrnaciori din gaina),
- Mamaliga cu tocana ,smintina ,brinza,
- Invirtita cu brinza,
- Invirtita cu mar,
- Chifle 2 buc,
Pachetul 6. «Prestige»
Durata 2 ore 50 min
Preţul– 995 lei moldovenesti (1145 lei moldovenesti cu suvenir- include o sticla de spumant classic şi o sticlă de vin roşu în cutie.)
- Excursia prin strazile subterane, sectia de maturizare a vinurilor de marca, sectia de producere a Spumantului clasic, Colectia Nationala si « Sali de Degustare».
Se invită oaspeţii în una din sălile de degustare unde se propun la degustare 7 tipuri de vinuri.
Gustare:
- Gustare moldoveneasca,
- Salata „Codru”,
- Platou cu carne (carne de porc fiarta, rulada prieteniei, cîrnaciori din gaina),
- Legume coapte
- Sarmale, ,
- Invirtita cu brinza si varza,
- Invirtita in asortiment,
- Fileu de pui cu ciuperci,
- Legume,
- Desert,
- Chifle 2 buc.
Pachetul 7. „V.I.P”
Durata 3 ore 20 min
Preţul– 1395 lei moldovenesti (1545 lei moldovenesti cu suvenir- include o sticla de spumant classic şi o sticlă de vin roşu în cutie.)
- Excursia prin strazile subterane, sectia de maturizare a vinurilor de marca, sectia de producere a Spumantului clasic, Colectia Nationala si « Sali de Degustare».
Se invită oaspeţii în una din sălile de degustare unde se propun la degustare 9 tipuri de vinuri.
Gustare:
- Gustare moldoveneasca,
- Salata de vinete cu rosii,
- Platou cu carne (carne de porc fiarta, rosbif),
- Terina de gaina, ,
- Invirtita cu brinza si varza,
- Somon la gratar,
- File mignon cu sos de visina,
- Prune uscate si mar fiert in vin,
- Desert,
- Chifle 2 buc.
Pachetul 8. „Premium GOLD”
Preţul– 2200 lei moldovenesti
- Excursia prin strazile subterane, sectia de maturizare a vinurilor de marca, sectia de producere a Spumantului clasic, Colectia Nationala si « Sali de Degustare».
Se invită oaspeţii în una din sălile de degustare unde se propun la degustare 9 tipuri de vinuri.
Cu gustarea:
- Salata „Capreze”,
- Salata de vinete coapte,
- Platou cu carne (carne de porc fiarta, roasted beef),
- Platou cu cascaval si struguri, ,
- Pate din ficat de pasare,
- Salata din ruccola cu parmezan
- Biban copt cu spanac si brinza buco,
- Fileu de rata cu mere coapte,
- Para in vin cu umplutura de griliaj,
- Paine de casa
- Apa.
Organizăm excursii de o zi vizitare la crame cu grupuri formate din:
3-4 persoane 700 lei
5-7 persoane 900 lei
8-16 persoane 1300 lei
16-20 perosane 1500 lei
Peste 20 de persoane 80 lei de persoana